30 mai: Marcu Beza, n. 29 iunie 1882 - d. 30 mai 1949

 

   

Aromân născut în Macedonia, la Vlaho-Clisura, a fost scriitor, diplomat şi academician. Unul dintre cei mai străluciţi aromâni din cultura noastră, care pare a se ridica pe multe nume de provenienţă macedoneană, fie că facem caz de asta sau nu. A făcut facultatea de Litere şi Filosofie de la Bucureşti, student al unor Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga care l-au remarcat, probabil l-au şi sprijinit. A debutat în 1903 cu  De la noi, în dialectul aromân şi a continuat să publice în reviste literare, în analele Academiei, în revistele de lingvistică, folklor şi istorie. A iniţiat el însuşi revista Graiu bun, 1906-1907 şi 1909. Din acelaşi an devine interpret la legaţia română din Londra, timp în care îşi face studiile lingvistice la Oxford, trecând un doctorat. A fost cel mai important anglist al nostru în Interbelic. A ajutat traducerea romanului Pădurea spânzuraţilor, a făcut cunoscută cultura română în sfera anglistă, a studiat referirile asupra românilor în literatura engleză, a referit despre circulaţia motivelor culturale între cele două ţări, dar şi în domeniul folklorului, o idee foarte preţioasă, nu îndeajuns cercetată. A ţinut numeroase conferinţe, ale căror texte s-au pierdut, din păcate. 

În perioada Războiului de reîntregire revine în ţară şi pleacă pe front. Din 1920 până în 1933 este din nou consul la Londra, facilitând relaţiile dintre Bernard Shaw şi Teatrul Naţional din Bucureşti; scrie note de călătorie, este tradus în engleză. În 1925 fusese ales membru corespondent al Academiei Române. Tradusese din Carlyle, Ruskin, din Shakespeare, referind despre noile puneri în scenă ale marelui Will la noi şi opinând că opera lui este de stringentă actualitate. După care merge cu aceleaşi însărcinări diplomatice la Ierusalim, prilej pentru asiduie cercetări privind circulaţia influenţelor şi motivelor culturale-religioase între Ierusalim, Balcani şi zona Mării Negre. În vremea celui de al doilea război mondial este din nou consul cultural la Londra. În tot acest timp, în afară de traduceri, de studii ştiinţifice, publică literatură: proze scurte, arhetipale, poezii în dialect aromân şi preţioase florilegii din poezia populară aromână.

 

Opera:   De la noi,  Bucureşti, 1903; Graiu bun. Calendar aromânesc,  Bucureşti, 1909; Pe drumuri. Din viaţa aromânilor, Bucureşti, 1914; Romantismul englez, Bucureşti; Papers on the Romanian People and Literature, Londra, 1920; Zidra. Gardana. The Dead Pool, Londra - New York, 1921; O viaţă, Bucureşti, 1921; ediţia (Doda), Londra, 1925; Ruva. Între două lumi, Bucureşti; Romanul englez contimporan, Bucureşti, 1928; Paganism in Romanian Folklore, Londra, 1928; Shakespeare in Roumania, Londra, 1931; Din alte ţări. Studii şi impresii, Bucureşti, 1933; Biblioteci mănăstireşti la Muntele Athos, Bucureşti, 1934; Lands ofMany Religions. Palestine, Syria, Cyprus and Mount Sinai, Londra, 1934; Urme româneşti în Răsăritul Ortodox, Bucureşti, 1935; Calea destinului, Bucureşti, 1938; Cartea cu amintiri, Bucureşti, 1938; Din Anglia, însemnările unui literat, Iaşi; Vechi legături cu Anglia, Bucureşti, 1938; Necunoscuta, Bucureşti, 1939; Origin of the Roumanians, Worchester-Londra, 1941; The Roumanian Church, London, 1943; Heritage of Byzantium, Londra, 1947; Romantismul: romanul englez, îngrijită şi introducere de Andi Bălu, Bucureşti, 1999; Pe tărâmuri biblice, Bucureşti, 2000.

 

 

Poezia zilei, Marcu Beza

 

Căntic

 

Da cap luna pisti noapti,

ca nă galbinâ curunâ.

Dzânili cu kepturi goali

Pi la shopati si-adunâ.

Sh-tu minuta aistâ dultsi

S-avdu cărvănari pri cali

cum tut urdină sh-ma căntă

lăcrămos cu ahăntâ jeali,

di si antreabâ sh-lailji muntsâ

dishtiptats di-a lor cântari

'' Tsi au, moi, di-shi plăngu ashetsi

cărvănarlji-n calea mari?''

 

 

Ion Sofia Manolescu, n. 30 mai 1909

Insomnie

 

Îmi adun pleoapele pe albia insomniei

să nu le înfăţişez prea aproape de zgomotul ars.

Din ciobul surâsului mi-am aruncat dinţii

care se reflectau în madrigalul oglinzilor.

Numai pe gustul amar dintre ziduri

m-au lăsat ferestrele întredeschis.

M-au lăsat să pot fugi până la focul înalt,

până la capătul unui hohot.

Poate că trebuia să mă întorc singur

cu nici o speranţă legată de caroserie.

Poate că trebuia să rămân lângă nufărul

desfăcut pe luntrea aşteptată-n desfrâu.

Împingându-mi cuvântul până dincolo de cuvânt,

până la marginea nostalgiei din prima ninsoare,

mi-am trecut prin deget inelul mort

şi mi-am aruncat veştmintele strânse de fericire.

 

 

Alţi scriitori:

G. Ciprian, n. 1883, n. 7 iunie 1883 - m. 8 mai 1968.

O. W. Cizek, m.1966

D. V. Barnovschi, m. 1954