1 iunie: Mircea Cărtărescu, n. 1 iunie 1956

 

    

Bucureştean prin naştere, şi-a făcut liceul la Cantemir şi Filologia la Universitatea dâmboviţeană, după care a fost profesor, funcţionar la Uniunea Scriitorilor, iar după Evenimente, lector şi mai de curând conferenţiar la Filologie (cu o licenţă în postumele eminesciene şi cu un doctorat despre Postmodernismul românesc). A frecventat Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu dar şi cenaclul Junimea al lui Ov. S. Crohmălniceanu, manifestîndu-se ca poet dar şi ca prozator şi debutând, cum se hotărâse pe-atunci, în volume colective: Aer cu diamante şi respectiv Desant. S-a făcut cunoscut mai ales ca prozator, prin volumele Visul, Nostalgia, Orbitor, în trei volume: Aripa stângă; Corpul, Aripa dreaptă, publicând apoi numeroase alte volume care au avut succes la public: De ce iubim femeile, etc etc: În poezie a debutat cu Faruri, vitrine, fotografii..., dar a impresionat prin Levantul, o lectură copioasă, în care prelucrează cu talent, subtilitate, ingeniozitate şi umor toate stilurile din literatura română, de la cronicari,  trecând prin Bolintineanu şi Gr. Alexandrescu, prin Eminescu, simbolişti şi interbelici, până la Nichita Stănescu. Un tur de forţă, neegalat de altcineva. Autorul consideră însă că principala sa operă, realizată la cel mai înalt nivel, este chiar Jurnalul său, din care se "trag" toate romanele apărute. A publicat deocamdată 3 volume din acest Jurnal.

 

Opera: 

Versuri: Faruri, vitrine, fotografii...,  1980 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980; Poeme de amor,  Bucureşti, 1983; Totul,  1985; Levantul, 1990 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990; Dragostea. Poeme (1984-1987), 1994; 50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, 2003; Nimic. Poeme (1988-1992),  2010

 

Proză: Visul, 1989 - Premiul Academiei române pe 1989;Nostalgia, ediţie integrală a cărţii Visul, 1993; Travesti,  1994, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul ASPRO pe 1994; Enciclopedia zmeilor,  2005; Gemenii,  2006 (nuvelă din Nostalgia); REM,  2006 (nuvelă din Nostalgia); Mendebilul, 2006 (nuvelă din Nostalgia); Orbitor. Aripa stângă,  1996; Orbitor. Corpul,  2002; Orbitor. Aripa dreaptă,  2007; Frumoasele străine,  2010;

Eseu, publicistică: Visul chimeric, 1992;  Postmodernismul românesc,  1999;  Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli,  2002; De ce iubim femeile,  2004;  Baroane!, 2005; Ochiul căprui al dragostei noastre,  2012

 

Jurnal: Jurnal I, 1990-1996, 2001; Jurnal II, 1997-2003, 2005; Zen. Jurnal 2004-2010,  2011; 

 

***

Mircea Cărtărescu este cel mai cunoscut (dacă facem abstracţie de contemporanul nostru Adrian Păunescu, acum statuie...), cel mai citit şi comentat scriitor român din acest început de mileniu III şi cel mai tradus în străinătate; a participat la numeroase schimburi culturale, burse, vizite, lecturi cu public, lansări. Spre mirarea mea, mereu nemulţumit, părându-i-se şi notând cu obstinaţie că nu este îndeajuns tradus, citit, înţeles, comentat, promovat, premiat. Şi de ce întârzie Premiul Nobel, nu?!

Nu avem de ce ne nelinişti. Sunt mult-mult mai rare în lumea scriitoricească din totdeauna cazurile autorilor care au păstrat discreţie asupra persoanei şi a vieţii lor particulare, iar pentru opera lor nepretinzând laude, recunoaştere, omagierea la scară naţională şi europeană.... Nepublicarea unor capodopere este excepţia-excepţiilor şi a fost considerată un caz de boală - vezi Urmuz -, în schimb, din momentul când scrisul a devenit emblema personalităţii, exhibarea nu a mai cunoscut limite. Se răzbeşte în lumea literară, nu importă cu cât talent efectiv,  nu doar prin desant, în pluton cu toţi prietenii şi actanţii din generaţie, ca la o invazie, înaintând, sub acoperire, ci, măcar într-o fază următoare, decisivă, se combate doar în nume propriu. Marin Sorescu nu pronunţa în veci numele vreunui alt poet din ţara sa; Nichita Stănescu perfectase altă metodă, asumându-şi tot riscul: căuta să-şi "termine" concurenţii întru lirică, îmbătându-i cu băutura tot de ei adusă, după formula: "Bătrâne, mai lasă-mă să fiu eu primul în următorii zece ani!". Oricum, s-a înstăpânit ideea că n-ai nici o şansă dacă nu-ţi lichidezi din start toate inhibiţiile, reţinerile, timidităţile, modestia, măsura... Toate mijloacele sunt admise cu unicul ţel final - de a fi liderul necontestat al generaţiei! Dacă eşti prizărit şi urâţel, îţi faci atâtea fotografii şi le lansezi în flux continuu pe internet, încât lumea sfârşeşte prin a găsi că eşti chiar drăguţ, expresiv, o figură familiară etc. Un nou Făt Frumos, "foarte special". Dar , încă o dată, obsesia lui Cărtărescu: de ce Herta Muller?!

M. C. este un scriitor adevărat, stilist redutabil, printre atâţia confraţi mânuitori ai unei limbi rebarbative; el este un autor prodigios, bine plasat în linia întâi a literelor româneşti. Visul, Nostalgia, dar mai ales Levantul, o capodoperă!, dar şi Orbitor, aripa stângă, pe care am citit-o cu uimire, scriind şi un eseu ce a apărut în Viaţa Românească: zece pagini bătute pe muchie. Cu volumul doi am avut mari probleme, părându-mi-se o proliferare, o clonare neinspirată, mecanicistă, a patentelor din prozele anterioare. N-am citit De ce ne plac femeile. Mi s-a părut, din titlu, o cedare în faţa ispitei de publicitate. De fapt M.C. mi-a confirmat supoziţia prin declaraţia că s-a amuzat scriind foiletoane pentru o revistă feministă, apoi a găsit că ar merita să le publice în volum, plătind tribut populismului. Risc asumat. Şi a dat lovitura! Vă daţi seama: câte midinete îi cumpără cărţile, câţi snobi îi ştiu pe de rost titlurile romanelor, fie că le şi citesc şi nu înţeleg mai nimic din cât ar fi de înţeles, fie că doar le etalează în living...

M-am îndreptat cu încredere spre Jurnal, I, luând de bune declaraţiile autorului: mantaua din care mi-au ieşit toate cărţile etc. Dar am abandonat lecura după nici 200 de pagini. Se vâslea într-o băltire de nemulţumiri, frustrări, resentimente, se instala un delir de personalitate, fără ieşire la mare. Admit că literatura se plasează spre marginea normalităţii (întru expresivitate, nu?), însă personal mă oripilează industrializarea delirului, stilul psihedelic, oricât ar fi el de incitant pentru alţii.

L-am ascultat de câteva ori vorbind pe M.C.,  şi am admirat rigoarea expunerilor sale, coerenţa, limpezimea exprimărilor. Se întâmpla să fi vorbit după câţiva critici reputaţi, care însă nu au putut să producă decât fraze chinuite, de nu chiar penibile. Criticul literar e speculativ, fără vână, dependent de ce-au creat alţii, pe când romancierul musai să-şi croiască drum propriu prin nedesţelenita câmpie literară...

 

 

Alţi scriitori:

Gh. Eminescu, n. 1895

Şerban Nedelcu, n. 1956

George Muntean,  m. 2004