1 iunie: Mircea Cărtărescu, n. 1 iunie 1956

 

    

Bucureştean prin naştere, şi-a făcut liceul la Cantemir şi Filologia la Universitatea dâmboviţeană, după care a fost profesor, funcţionar la Uniunea Scriitorilor, iar după Evenimente, lector şi mai de curând conferenţiar la Filologie (cu o licenţă în postumele eminesciene şi cu un doctorat despre Postmodernismul românesc). A frecventat Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu dar şi cenaclul Junimea al lui Ov. S. Crohmălniceanu, manifestîndu-se ca poet dar şi ca prozator şi debutând, cum se hotărâse pe-atunci, în volume colective: Aer cu diamante şi respectiv Desant. S-a făcut cunoscut mai ales ca prozator, prin volumele Visul, Nostalgia, Orbitor, în trei volume: Aripa stângă; Corpul, Aripa dreaptă, publicând apoi numeroase alte volume care au avut succes la public: De ce iubim femeile, etc etc: În poezie a debutat cu Faruri, vitrine, fotografii..., dar a impresionat prin Levantul, o lectură copioasă, în care prelucrează cu talent, subtilitate, ingeniozitate şi umor toate stilurile din literatura română, de la cronicari,  trecând prin Bolintineanu şi Gr. Alexandrescu, prin Eminescu, simbolişti şi interbelici, până la Nichita Stănescu. Un tur de forţă, neegalat de altcineva. Autorul consideră însă că principala sa operă, realizată la cel mai înalt nivel, este chiar Jurnalul său, din care se "trag" toate romanele apărute. A publicat deocamdată 3 volume din acest Jurnal.

 

Opera: 

Versuri: Faruri, vitrine, fotografii...,  1980 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980; Poeme de amor,  Bucureşti, 1983; Totul,  1985; Levantul, 1990 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990; Dragostea. Poeme (1984-1987), 1994; 50 de sonete de Mircea Cartarescu cu cincizeci de desene de Tudor Jebeleanu, 2003; Nimic. Poeme (1988-1992),  2010

 

Proză: Visul, 1989 - Premiul Academiei române pe 1989;Nostalgia, ediţie integrală a cărţii Visul, 1993; Travesti,  1994, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul ASPRO pe 1994; Enciclopedia zmeilor,  2005; Gemenii,  2006 (nuvelă din Nostalgia); REM,  2006 (nuvelă din Nostalgia); Mendebilul, 2006 (nuvelă din Nostalgia); Orbitor. Aripa stângă,  1996; Orbitor. Corpul,  2002; Orbitor. Aripa dreaptă,  2007; Frumoasele străine,  2010;

Eseu, publicistică: Visul chimeric, 1992;  Postmodernismul românesc,  1999;  Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli,  2002; De ce iubim femeile,  2004;  Baroane!, 2005; Ochiul căprui al dragostei noastre,  2012

 

Jurnal: Jurnal I, 1990-1996, 2001; Jurnal II, 1997-2003, 2005; Zen. Jurnal 2004-2010,  2011; 

 

***

Mircea Cărtărescu este cel mai cunoscut (dacă facem abstracţie de contemporanul nostru Adrian Păunescu, acum statuie...), cel mai citit şi comentat scriitor român din acest început de mileniu III şi cel mai tradus în străinătate; a participat la numeroase schimburi culturale, burse, vizite, lecturi cu public, lansări. Spre mirarea mea, mereu nemulţumit, părându-i-se şi notând cu obstinaţie că nu este îndeajuns tradus, citit, înţeles, comentat, promovat, premiat. Şi de ce întârzie Premiul Nobel, nu?!

Nu avem de ce ne nelinişti. Sunt mult-mult mai rare în lumea scriitoricească din totdeauna cazurile autorilor care au păstrat discreţie asupra persoanei şi a vieţii lor particulare, iar pentru opera lor nepretinzând laude, recunoaştere, omagierea la scară naţională şi europeană.... Nepublicarea unor capodopere este excepţia-excepţiilor şi a fost considerată un caz de boală - vezi Urmuz -, în schimb, din momentul când scrisul a devenit emblema personalităţii, exhibarea nu a mai cunoscut limite. Se răzbeşte în lumea literară, nu importă cu cât talent efectiv,  nu doar prin desant, în pluton cu toţi prietenii şi actanţii din generaţie, ca la o invazie, înaintând, sub acoperire, ci, măcar într-o fază următoare, decisivă, se combate doar în nume propriu. Marin Sorescu nu pronunţa în veci numele vreunui alt poet din ţara sa; Nichita Stănescu perfectase altă metodă, asumându-şi tot riscul: căuta să-şi "termine" concurenţii întru lirică, îmbătându-i cu băutura tot de ei adusă, după formula: "Bătrâne, mai lasă-mă să fiu eu primul în următorii zece ani!". Oricum, s-a înstăpânit ideea că n-ai nici o şansă dacă nu-ţi lichidezi din start toate inhibiţiile, reţinerile, timidităţile, modestia, măsura... Toate mijloacele sunt admise cu unicul ţel final - de a fi liderul necontestat al generaţiei! Dacă eşti prizărit şi urâţel, îţi faci atâtea fotografii şi le lansezi în flux continuu pe internet, încât lumea sfârşeşte prin a găsi că eşti chiar drăguţ, expresiv, o figură familiară etc. Un nou Făt Frumos, "foarte special". Dar , încă o dată, obsesia lui Cărtărescu: de ce Herta Muller?!

M. C. este un scriitor adevărat, stilist redutabil, printre atâţia confraţi mânuitori ai unei limbi rebarbative; el este un autor prodigios, bine plasat în linia întâi a literelor româneşti. Visul, Nostalgia, dar mai ales Levantul, o capodoperă!, dar şi Orbitor, aripa stângă, pe care am citit-o cu uimire, scriind şi un eseu ce a apărut în Viaţa Românească: zece pagini bătute pe muchie. Cu volumul doi am avut mari probleme, părându-mi-se o proliferare, o clonare neinspirată, mecanicistă, a patentelor din prozele anterioare. N-am citit De ce ne plac femeile. Mi s-a părut, din titlu, o cedare în faţa ispitei de publicitate. De fapt M.C. mi-a confirmat supoziţia prin declaraţia că s-a amuzat scriind foiletoane pentru o revistă feministă, apoi a găsit că ar merita să le publice în volum, plătind tribut populismului. Risc asumat. Şi a dat lovitura! Vă daţi seama: câte midinete îi cumpără cărţile, câţi snobi îi ştiu pe de rost titlurile romanelor, fie că le şi citesc şi nu înţeleg mai nimic din cât ar fi de înţeles, fie că doar le etalează în living...

M-am îndreptat cu încredere spre Jurnal, I, luând de bune declaraţiile autorului: mantaua din care mi-au ieşit toate cărţile etc. Dar am abandonat lecura după nici 200 de pagini. Se vâslea într-o băltire de nemulţumiri, frustrări, resentimente, se instala un delir de personalitate, fără ieşire la mare. Admit că literatura se plasează spre marginea normalităţii (întru expresivitate, nu?), însă personal mă oripilează industrializarea delirului, stilul psihedelic, oricât ar fi el de incitant pentru alţii.

L-am ascultat de câteva ori vorbind pe M.C.,  şi am admirat rigoarea expunerilor sale, coerenţa, limpezimea exprimărilor. Se întâmpla să fi vorbit după câţiva critici reputaţi, care însă nu au putut să producă decât fraze chinuite, de nu chiar penibile. Criticul literar e speculativ, fără vână, dependent de ce-au creat alţii, pe când romancierul musai să-şi croiască drum propriu prin nedesţelenita câmpie literară...

 

 

Alţi scriitori:

Gh. Eminescu, n. 1895

Şerban Nedelcu, n. 1956

George Muntean,  m. 2004

 

 

 

 

31 mai: Onisifor Ghibu, n. 31 mai 1883  - m. 31 oct. 1972

 

                                                                            

 

S-a născut la Sălişte, unde şi-a făcut şcoala primară; pentru liceu merge la Sibiu, apoi la Braşov. Va reveni la Sibiu pentru studii teologice, pe care le desăvârşeşte la Bucureşti, Budapesta, Strasbourg şi Jena, unde îşi ia doctoratul în  filosofie şi istoria culturii (1909). Revenit în Transilvania, va fi inspector şcolar între 1910 şi 1914, înfiinţând nu mai puţin de 3.000 şcoli săteşti româneşti; concomitent profesor la Teologia din Sibiu. La izbucnirea Războiului, 1914, se refugiază  în Basarabia şi împreună cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu şi câţiva cărturari localnici va milita pentru revenirea Basarabiei la România. Dar şi pentru intrarea României în război de partea Antantei, pentru redobândirea Transilvaniei -, motive pentru care în 1915, la Budapesta, a fost condamnat la moarte în contumacie. Pentru rezolvarea celeilalte mari aspiraţii naţionale, cea basarabeană, va alege calea politică, înfiinţând în 1917 Partidul Naţional Moldovenesc. A fost cel mai activ militant pentru Unirea Basarabiei cu România.  A reuşit să înfiinţeze şcoli săteşti în limba română în toată Basarabia şi să le doteze corespunzător. A stăruit pentru înfiinţarea unui Institut de Agronomie la Chişinău, considerat ca prioritar faţă de un institut teologic. A scos dincolo de Prut prima revistă cu litere latine: Ardealul, din 1918 devenită România Nouă, militând "pentru unirea politică a tuturor românilor". Transportase dincolo de Prut o tipografie cu caractere latine, anume în acest scop. A donat basarabenilor o bogată bibliotecă românească publică. A fost ales în Primul Sfat al Ţării din 1918, senator de Orhei.

Unirea odată înfăptuită, revine în Ardeal, unde preia Universitatea din Cluj, o restructurează pe coordonate româneşti, iar pentru a-i mări prestigiul, îl convinge pe Emil Racoviţă să revină la Cluj, unde îi înfiinţează un Institut de speologie, primul din lume. Alţi câţiva profesori şi savanţi parizieni au fost aduşi la Cluj şi le-a creat avantaje, aşa încât s-au împământenit. Devine profesor universitar la Cluj şi este ales membru corespondent al Academiei Române - unul dintre cei 12 academicieni din Mărginime, despre care vorbeam aici cu câteva zile în urmă. Cu mari iniţiative, inflexibil, dârz, răzbătător, plin de neasemuit curaj, va scrie în 1956 lui Bulganin, lui Hruşciov, cerând revizuirea atitudinii faţă de Basarabia răpită. Oricum, era mult după cele ce pătimise încă din 1945, imediat după instalarea sovieticilor învingători. A fost arestat fără judecată şi ţinut un an în lagărul de la Caracal.  Interdicţie de semnătură timp de 3 decenii, perioadă în care a continuat să scrie miile de pagini de memorialistică. Rearestat în 1956, când deja avea 73 de ani!, probabil în legătură cu scrisorile spre Moscova, a făcut încă doi ani de închisoare, din cei cinci, amnistiat de Petru Groza, comiliton din tinereţe. Abia la centenarul său, inclus pe listele UNESCO, s-a vorbit din nou de marele luptător pentru unitatea naţională a românilor, pentru ridicarea poporului prin învăţătură, prin cultură, prin continuarea tradiţiilor.

I-au apărut, în special după Decembrie 1989, prin marea grijă a fiului său Octavian Ghibu, numeroase cărţi de memorii, dar şi studii de pedagogie, de didactică, de folclor, de  religie, evocări, jurnale de călătorie. Mai cunoscut şi admirat în Basarabia decât la noi, considerat pentru faptele sale istorice drept "apostolul Basarabiei", a fost editat la Chişinău, i s-a ridicat un monument lui şi fiului său Octavian (1998), a apărut pe timbre, în efigii, s-a dat numele său unor licee şi institute de cercetare. Ele nu lipsesc nici din Transilvania ultimelor două decenii, pe bună dreptate.

Prezentat ca mare militant naţionalist în Istoria lui Marian Popa, vol. I şi II, nu-l regăsim nici măcar la indice de nume în cea a lui N.M., el însuşi cu ascendenţă sibiană. Între Ghibu şi Ghiu l-a prefreat pe cel cu o literă mai puţin. Economie la sânge.

 

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Onisifor_Ghibu

 http://www.onisifor-ghibu.ro/DespreOnisiforGhibu.html

 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/onisifor-ghibu-apostolul-basarabiei-210965.html

***

Există o placă memorială cu basorelief pentru Onisifor Ghibu și Octavian Ghibu pe fațada imobilului din Bdul Hristo Botev, nr. 22, S.III. Imaginea se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, 2009.

 

 

 

Alţi scriitori:

M. Blecher, m. 1938

Adriana Bittel, n. 1946

Vasile Nicolescu, m. 1990

 

30 mai: Marcu Beza, n. 29 iunie 1882 - d. 30 mai 1949

 

   

Aromân născut în Macedonia, la Vlaho-Clisura, a fost scriitor, diplomat şi academician. Unul dintre cei mai străluciţi aromâni din cultura noastră, care pare a se ridica pe multe nume de provenienţă macedoneană, fie că facem caz de asta sau nu. A făcut facultatea de Litere şi Filosofie de la Bucureşti, student al unor Titu Maiorescu şi Nicolae Iorga care l-au remarcat, probabil l-au şi sprijinit. A debutat în 1903 cu  De la noi, în dialectul aromân şi a continuat să publice în reviste literare, în analele Academiei, în revistele de lingvistică, folklor şi istorie. A iniţiat el însuşi revista Graiu bun, 1906-1907 şi 1909. Din acelaşi an devine interpret la legaţia română din Londra, timp în care îşi face studiile lingvistice la Oxford, trecând un doctorat. A fost cel mai important anglist al nostru în Interbelic. A ajutat traducerea romanului Pădurea spânzuraţilor, a făcut cunoscută cultura română în sfera anglistă, a studiat referirile asupra românilor în literatura engleză, a referit despre circulaţia motivelor culturale între cele două ţări, dar şi în domeniul folklorului, o idee foarte preţioasă, nu îndeajuns cercetată. A ţinut numeroase conferinţe, ale căror texte s-au pierdut, din păcate. 

În perioada Războiului de reîntregire revine în ţară şi pleacă pe front. Din 1920 până în 1933 este din nou consul la Londra, facilitând relaţiile dintre Bernard Shaw şi Teatrul Naţional din Bucureşti; scrie note de călătorie, este tradus în engleză. În 1925 fusese ales membru corespondent al Academiei Române. Tradusese din Carlyle, Ruskin, din Shakespeare, referind despre noile puneri în scenă ale marelui Will la noi şi opinând că opera lui este de stringentă actualitate. După care merge cu aceleaşi însărcinări diplomatice la Ierusalim, prilej pentru asiduie cercetări privind circulaţia influenţelor şi motivelor culturale-religioase între Ierusalim, Balcani şi zona Mării Negre. În vremea celui de al doilea război mondial este din nou consul cultural la Londra. În tot acest timp, în afară de traduceri, de studii ştiinţifice, publică literatură: proze scurte, arhetipale, poezii în dialect aromân şi preţioase florilegii din poezia populară aromână.

 

Opera:   De la noi,  Bucureşti, 1903; Graiu bun. Calendar aromânesc,  Bucureşti, 1909; Pe drumuri. Din viaţa aromânilor, Bucureşti, 1914; Romantismul englez, Bucureşti; Papers on the Romanian People and Literature, Londra, 1920; Zidra. Gardana. The Dead Pool, Londra - New York, 1921; O viaţă, Bucureşti, 1921; ediţia (Doda), Londra, 1925; Ruva. Între două lumi, Bucureşti; Romanul englez contimporan, Bucureşti, 1928; Paganism in Romanian Folklore, Londra, 1928; Shakespeare in Roumania, Londra, 1931; Din alte ţări. Studii şi impresii, Bucureşti, 1933; Biblioteci mănăstireşti la Muntele Athos, Bucureşti, 1934; Lands ofMany Religions. Palestine, Syria, Cyprus and Mount Sinai, Londra, 1934; Urme româneşti în Răsăritul Ortodox, Bucureşti, 1935; Calea destinului, Bucureşti, 1938; Cartea cu amintiri, Bucureşti, 1938; Din Anglia, însemnările unui literat, Iaşi; Vechi legături cu Anglia, Bucureşti, 1938; Necunoscuta, Bucureşti, 1939; Origin of the Roumanians, Worchester-Londra, 1941; The Roumanian Church, London, 1943; Heritage of Byzantium, Londra, 1947; Romantismul: romanul englez, îngrijită şi introducere de Andi Bălu, Bucureşti, 1999; Pe tărâmuri biblice, Bucureşti, 2000.

 

 

Poezia zilei, Marcu Beza

 

Căntic

 

Da cap luna pisti noapti,

ca nă galbinâ curunâ.

Dzânili cu kepturi goali

Pi la shopati si-adunâ.

Sh-tu minuta aistâ dultsi

S-avdu cărvănari pri cali

cum tut urdină sh-ma căntă

lăcrămos cu ahăntâ jeali,

di si antreabâ sh-lailji muntsâ

dishtiptats di-a lor cântari

'' Tsi au, moi, di-shi plăngu ashetsi

cărvănarlji-n calea mari?''

 

 

Ion Sofia Manolescu, n. 30 mai 1909

Insomnie

 

Îmi adun pleoapele pe albia insomniei

să nu le înfăţişez prea aproape de zgomotul ars.

Din ciobul surâsului mi-am aruncat dinţii

care se reflectau în madrigalul oglinzilor.

Numai pe gustul amar dintre ziduri

m-au lăsat ferestrele întredeschis.

M-au lăsat să pot fugi până la focul înalt,

până la capătul unui hohot.

Poate că trebuia să mă întorc singur

cu nici o speranţă legată de caroserie.

Poate că trebuia să rămân lângă nufărul

desfăcut pe luntrea aşteptată-n desfrâu.

Împingându-mi cuvântul până dincolo de cuvânt,

până la marginea nostalgiei din prima ninsoare,

mi-am trecut prin deget inelul mort

şi mi-am aruncat veştmintele strânse de fericire.

 

 

Alţi scriitori:

G. Ciprian, n. 1883, n. 7 iunie 1883 - m. 8 mai 1968.

O. W. Cizek, m.1966

D. V. Barnovschi, m. 1954

 

 

29 mai.  Stan Velea, n. 29 mai 1933 - d. 30 iunie 2007 

 

     

Doljan din comuna Poiana Mare, din părinţi ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Calafat, 1945-1952, apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti, secţia slavistică, 1952-1957, după care, ca discipol al lui I. C. Chiţimia va funcţiona la Institutul de Teorie literară G. Călinescu, până la pensionare. Deosebit de sobru, modest şi tenace, dedicat muncii sale, nu a pregetat să studieze cu acribie fenomenul literar polonez, din perioada Evului mediu, trecând prin Renaştere, secolul Luminilor, romantism, realism critic, naturalism, mişcarea literară din Interbelic şi până la fenomenul literar polonez din stricta contemporaneitate. Istoric literar, traducător şi comparatist, făcând munca de cercetare a unei întregi secţii, a tradus în româneşte marea literatură poloneză, a publicat studii, sinteze, monografii, dând o impresionantă Istorie a literaturii poloneze, în trei volume 1986-1995, lucrare unică în peisajul exegetic european, rivalizând cu cele mai avizate lucrări apărute în Polonia, precum şi studii comparatiste privind confluenţele culturale româno-poloneze şi europene. Statul polonez l-a răsplătit cu nenumărate distincţii culturale.

Opera literară:   Reymont, Bucureşti, 1966;  Scriitori polonezi, Bucureşti, 1972; Paralelisme şi retrospective literare, Bucureşti, 1974; Ipostaze europene ale romanului contemporan. Romanul polonez, Bucureşti, 1984;  Istoria literaturii polone, Bucureşti, I-III, 1986-1995;  Interferenţe literare româno-polone, Bucureşti, 1989;  Adam Mickiewicz. Vârstele romanticului patriot, Bucureşti, 1995;  Universalişti şi comparatişti români contemporani, Bucureşti, 1996;  Plămada cărţilor, Bucureşti, 1997;  Sienkiewicz, Bucureşti, 1998;  Literatura polonă în România. Receptarea unei mari literaturi, Bucureşti, 2001.

 

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/stan_velea

 http://www.crispedia.ro/Stan_Velea

 http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=11188

 

 

Poezia zilei,  Lidia Lazu

 

***

Pe drumul de întoarcere 

Al valurilor   pe nisip

Am găsit o pană de pasăre

Auriu-verzuie

Cenuşiu-albăstruie

Cu vârful tăiat ca de un cuţit

 

Şi am făcut-o să zboare

suflând asupră-i

aproape la fel de uşor

Ca un copil adormit

 

9 02 1985

 

Paul Aretzu, n. 29 mai 1949

 

*

voi muri când mă voi opri din citit. citesc zi şi noapte,

ca un nebun. la lumina soarelui sau la cea a

lumânării. am început de mic şi-mi este frică să mă

opresc. citesc în somn, cu ochii închişi, dintr-o carte

neagră. citesc şi atunci când nu citesc. de exemplu,

citesc pâinea şi vinul de la cină. sau citesc zidul cu

icoane. sau răsuflarea mamei, când se pierde. în

tremurăturile ei de parkinson îl citesc pe Domnul.

citesc doar cerneluri. apa din Botez o voi citi în altă

limbă: cântată. cu auzul încordat voi intra cu tot

sufletul în cititul cititului. şi muntele se va arunca în

mare.

*

trece prin faţa porţii un grup de copii regi. pacienţi ai

cusătoresei. tropotind în locuri înalte. târâindu-se

prin adâncuri. cusătoreasa le ia dimensiunile cu

centimetrul, înfigând ace în cusături. dar diavolul

îndoaie tivurile, surfilează, face experienţe pe viu.

oricărui început îi pune un semn din lână roşie. cu

suflarea îngheţată, copiii regi sunt decupaţi din

realitate.

 

Alţi scriitori:

Paul Aretzu, n. 1949

Mihail Sebastian, m. 1945